Începutul adolescenței și cum gestionăm mai ușor această perioadă

Puncte cheie

  • Adolescența este o perioadă absolut normală, caracterizată de schimbări fizice, emoționale, sociale
  • Scopul final al părinților este acela de a colabora cu copilul adolescent și nu de a fi împotriva lui
  • Este foarte important să înțelegem nevoile adolescentului
  • Trebuie stabilite limite, reguli si consecințe

 

Cuprins articol

 

  1. Comportamentul adolescentului: de ce este diferit?
  2. Cand comportamentele adolescenților devin comportamente problematice? Cănd ne facem griji cu adevărat?
  3. Schimbarea aspectului fizic
  4. Consumul de alcool sau substanțe interzise
  5. Prietenii sunt pe primul loc
  6. Sfaturi pentru părinți pentru a trece mai ușor de perioada adolescenței

 

  1. Comportamentul adolescentului: de ce este diferit?

Creșterea unui copil nu este niciodată ușoară, iar părinții cunosc acest lucru. Vârsta adolescenței este însoțită de multe comportamente ciudate, dar și de probleme, iar părinții pot deveni speriați și îngrijorați. Spre exemplu, adolescenții lipsesc adesea noaptea, iar părinții rămân treji în așteptarea lor, făcându-și griji cu privire la locul unde se află, cu cine sunt aceștia și ce ar putea face.

Dacă adolescentul nu vrea să vorbească cu părinții sau nu răspunde la telefon, grija este și mai mare din partea părinților.

 

  1. Când comportamentele adolescenților devin comportamente problematice? Când ne facem griji cu adevărat?

Părinții observă cum copiii lor au comportamente noi și sunt de neînțeles. Spre exemplu, copiii care odată nu suportau să fie separați de părinți, devin morocănoși cu aceștia și nici nu vor să mai fie văzuți împreună.

Oricât de dificile sunt aceste situații pentru părinți, trebuie să înțeleagă faptul că acestea sunt acțiuni normale ale adolescenței.

 

  1. Schimbarea aspectului fizic

Ținerea pasului cu moda este importantă pentru adolescenți, așa că schimbarea aspectului poate fi un comportament normal al acestora. Adolescenții pot purta haine provocatoare pentru a atrage atenția sau pot apela la diverse alte schimbări, precum vopsitul părului.

Auto-vătămarea, pierderea extremă în greutate sau îngrășarea excesivă sunt semne care ar trebui să ne alarmeze ca părinți.

 

  1. Consumul de alcool sau substanțe interzise

Majoritatea adolescenților vor încerca băuturile alcoolice și tigările. Discutarea sinceră și deschisă cu adolescenții despre răul pe care îl cauzează drogurile, tutunul și alcoolul este foarte importantă, deoarece ei au nevoie de explicații, poate și exemple să poată să înțeleagă cât sunt de nocive pentru corpul nostru.

 

  1. Prietenii sunt pe primul loc

Prietenii devin extrem de importanți pentru adolescenți, iar aceștia pot avea o mare influență asupra alegerilor pe care le vor face. Pe măsură ce adolescenții se vor concentra pe prietenii avuți, ei vor deveni mai distanți față de familie. Acest lucru este normal, dar nu înseamnă că nu mai au nevoie de dragostea părinților și a membrilor familiei.

 

Sfaturi pentru părinți pentru a trece mai ușor de perioada adolescenței

  • comunicarea nu se face numai prin vorbe. Petrece mai mult timp cu copilul tău și fă lucruri împreună cu el.
  • arată că ai încredere în el. Cere-i să te ajute cu anumite treburi, astfel încât să vadă că te poți baza pe el.
  • deși trebuie să existe reguli, înțelege și că adolescentul simte nevoia să le încalce. Pentru a-ți convinge copilul să le respecte, explică-i foarte clar, de ce trebuie să le respecte.
  • laudă-ți copilul adolescent. Are nevoie de încurajare pentru dezvoltarea încrederii de sine.

Este important ca fiecare tânăr să știe că adolescența este o etapă normală a dezvoltării umane și că majoritatea oamenilor trec prin această perioadă. Ei nu sunt singuri în aceste provocări, iar lucrurile vor deveni mai ușoare pe măsură ce vor înainta în viață.

 

Cristina Pupăză
Formator Dezvoltare Personala

 

Sursa foto: Freepik