Puncte cheie
- În zilele noastre, un loc de muncă bun poate însemna echilibru între viața personală și viața profesională
- Căutăm locuri de muncă unde să fim nu doar bine plătiți, vrem să simțim că facem parte dintr-o echipă, unde să fim fericiți
- Reconversia profesională înseamnă o schimbare mare în carieră
Cuprins articol
- Reconversia profesională: ce înseamnă și de ce este important să o faci ?
- Poți face o reconversie profesională la orice vârstă
- Iată câțiva pași pe care îi poți urma atunci când îți dorești să îți schimbi cariera:
- Reconversia profesională: ce înseamnă și de ce este important să o faci ?
Reconversia profesională înseamnă o schimbare în carieră: fie în interiorul aceluiași domeniu de activitate, fie către un domeniu asemănător sau către unul cu totul diferit de cel în care ai lucrat până acum.
Să luăm un exemplu: să zicem că până acum ai lucrat doar în domeniul agricol. Dacă alegi să te angajezi într-o agenție de turism, te orientezi către un domeniu asemănător, astfel că schimbarea poate fi ceva mai ușoară.
În schimb, dacă alegi să-ți valorifici pasiunea pentru domeniul IT, vor apărea, cu siguranță, mai multe elemente noi. În ambele situații vorbim, însă, despre o reconversie profesională.
Prin exemplul anterior nu vrem să-ți spunem că e imposibil să schimbi cu totul domeniul, ci dimpotrivă. Dacă ai abilități sau un interes mai mare pentru o sferă de activitate cu totul diferită de cea în care lucrezi acum, ai șanse să te perfecționezi, de exemplu, prin participarea la cursuri de perfecționare.
O schimbare foarte mare poate aduce cu sine mai multe provocări decât una din interiorul aceluiași domeniu de activitate. Sigur, nu e o regulă generală. S-ar putea să realizezi că domeniul în care ai lucrat până acum nu ți se potrivea mai deloc și că îți este mai la îndemână și îți face mai mare plăcere să lucrezi într-unul cu totul și cu totul nou.
- Poți face o reconversie profesională la orice vârstă
Indiferent că ai 25, 30 sau 50 de ani, poți să faci o reconversie profesională. Poți să alegi alt drum. Poți să găsești un nou job care să-ți aducă satisfacții – și nu, nu doar financiare, ci și sufletești. Ai șanse să găsești un loc de muncă în armonie cu valorile și misiunea ta. Trebuie doar să îndrăznești să crezi în tine, să vezi ce ar presupune, în cazul tău, reconversia profesională și să începi să faci primii pași în direcția respectivă.
Nu vârsta este cea care te ține pe loc, ci modul în care te gândești la propria vârstă și la puterea ta uimitoare de a schimba ceva. Schimbarea profesiei poate însemna, într-adevăr, o provocare – în primul rând emoțională. Totuși, alegerea unui nou drum profesional, care să se potrivească nevoilor și valorilor tale actuale, te poate motiva să faci față mai ușor provocărilor care pot apărea pe parcurs, iar momentul în care vei simți că ai găsit locul care te ajută să-ți îndeplinești misiunea îți va aduce satisfacție.
- Iată câțiva pași pe care îi poți urma atunci când îți dorești să îți schimbi cariera:
- Autoevaluare: Gândește-te la ceea ce îți place să faci, la abilitățile tale, la valorile personale și la ceea ce te motivează într-un loc de muncă nou.
- Cercetare: Află mai multe despre cererea de pe piața muncii, abilitățile necesare, nivelul salarial și perspectivele de dezvoltare.
- Identificarea abilităților transferabile: Analizează abilitățile și experiența pe care le-ai acumulat în cariera actuală și vezi cum acestea pot fi utile în noua ta carieră.
- Educație și pregătire: Dacă noua ta carieră necesită competențe sau cunoștințe diferite, ia în considerare să urmezi cursuri, să obții certificări sau să obții o nouă diplomă.
- Experiență practică: Dacă este posibil, încearcă să obții experiență practică în noul domeniu, fie prin stagii, voluntariat sau proiecte independente.
- Aplică și fii perseverent: Aplică pentru poziții în noul domeniu și pregătește-te pentru procesul de interviu.
- Flexibilitate și adaptabilitate: Schimbarea carierei poate fi provocatoare și va fi necesar să fii deschis la ajustări pe parcurs.
Bibliografie
- https://www.bing.com/search?pglt=41&q=RECONVERSIA+PROFESIONALA+SCRIBD&cvid=5b97612c81364531a7505b38d4e484f1&aqs=edge..69i57j69i64.9232j0j1&FORM=ANAB01&PC=EDGEDB
- https://www.bing.com/search?pglt=41&q=RECONVERSIA+PROFESIONALA+SCRIBD&cvid=5b97612c81364531a7505b38d4e484f1&aqs=edge..69i57j69i64.9232j0j1&FORM=ANAB01&PC=EDGEDB
Formator dezvoltare personală Pupăză Cristina
Foto: Freepik