IULIE 2024
„Aceste sesiuni mi-au fost de mare folos, mai ales pentru a înțelege cum economisirea banilor îmi poate asigura un viitor mai stabil.”
În luna iulie, în cadrul proiectului INVIZIBILII au fost derulate 10 ateliere dedicate familiilor monoparentale, șomerilor cu vârsta peste 55 de ani și lucrătorilor fără forme legale. Ne-am bucurat să atragem interesul a 252 de participanți care au beneficiat de informații practice despre găsirea unui loc de muncă, crearea unui CV și pregătirea pentru interviuri. De asemenea, am discutat și despre importanța economisirii.
Atelierele din cadrul proiectului INVIZIBILII vor continua și în luna august, continuând să ofere suport educațional pentru beneficiarii proiectului.
IUNIE 2024
„Participarea la atelier mi-a oferit informații valoroase despre cum să caut și să găsesc un loc de muncă, iar acest lucru mi-a dat încrederea că lucrurile pot deveni mai bune pentru mine.”
În luna iunie, echipa proiectului INVIZIBILII, a organizat ateliere axate pe angajabilitate și educație financiară în Târgu Frumos, Sibiu și Târgu Secuiesc, la care au participat peste 100 de persoane.
Pentru persoanele vulnerabile, necesitatea unui loc de muncă este mult mai mare. Prin urmare, aceste ateliere au furnizat informații esențiale, ajutând participanții să înțeleagă riscurile acceptării unui loc de muncă fără forme legale și să învețe pașii necesari pentru identificarea și obținerea unui loc de muncă adecvat nevoilor lor.
“Invizibilii în prim plan”, la masa rotundă cu instituțiile publice și private din județul Covasna
Masa rotundă organizată în județul Covasna pe 15 mai 2024, sub titlul „Invizibilii în Prim Plan: Incluziunea socio-profesională a grupurilor vulnerabile”, a reprezentat un moment de colaborare și acțiune colectivă pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile. Evenimentul, parte a proiectului INVIZIBILII, a atras participanți din diverse domenii, inclusiv autorități locale, Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, organizații și angajatori, creând astfel un cadru propice pentru discuții constructive.
Evenimentul a avut un impact semnificativ în identificarea și abordarea problemelor cu care se confruntă grupurile vulnerabile din comunitate. Prin dialogul deschis și colaborarea între toate părțile implicate, masa rotundă a contribuit la conturarea unor soluții și inițiative concrete menite să sprijine incluziunea socio-profesională și să creeze oportunități reale pentru integrarea tuturor membrilor societății într-un mediu mai echitabil și sustenabil.
„Am învățat nu doar cum să-mi pun în valoare abilitățile, dar și cum să-mi conturez un viitor profesional mai sigur. Sunt recunoscător pentru sprijinul și încrederea pe care le-am găsit aici.”
În perioada 07-14 mai, în cadrul proiectului INVIZIBILII am desfășurat 5 ateliere pentru un număr de 131 de beneficiari din județul Covasna, dedicate îmbunătățirii abilităților de angajabilitate ale participanților. Atelierele au inclus sesiuni interactive și practice care au acoperit aspecte importante precum tehnici de intervievare, elaborarea unui CV și strategii pentru promovarea personală în mediul profesional.
Unul dintre participanții noștri a împărtășit experiența sa: „Am învățat nu doar cum să-mi pun în valoare abilitățile, dar și cum să-mi conturez un viitor profesional mai sigur. Sunt recunoscător pentru sprijinul și încrederea pe care le-am găsit aici.”
Participanții au dobândit competențe esențiale care să le sporească șansele de reușită în găsirea unui loc de muncă potrivit. În acest an, un număr total de 529 de beneficiari au fost implicați în activitățile proiectului, subliniind angajamentul continuu față de sprijinirea comunităților vulenrabile în ceea ce privește dezvoltarea abilităților profesionale și personale.
„M-am simțit susținut și încurajat să-mi urmez pasiunile și să-mi ating obiectivele profesionale.”
În luna aprilie, în județele Covasna, Iași și Argeș, Asociația The Social Incubator a organizat 9 ateliere la care au participat 198 de persoane, continuându-și activitatea de sprijinire a beneficiarilor proiectului INVIZIBILII. Aceste ateliere au fost realizate cu succes, concentrându-se pe îmbunătățirea perspectivelor de angajare și reducerea riscului de excluziune socio-profesională.
Unul dintre participanții noștri, a împărtășit experiența sa: „M-am simțit susținut și încurajat să-mi urmez pasiunile și să-mi ating obiectivele profesionale.”
Feedback-ul pozitiv primit de la participanți ne inspiră să continuăm misiunea noastră de a aduce un impact pozitiv și de a sprijini dezvoltarea personală și profesională a celor vulnerabili.
La sfârșitul lunii aprilie, proiectul INVIZIBILII a înregistrat o participare de 398 persoane la atelierele organizate pentru îmbunătățirea angajabilității, doar în acest an.