Zile cu Sens, educație digitală

Descriere:

Pe 10 martie, am adus împreună 80 de tineri și seniori pentru o zi plină de învățare, emoție și conexiune.

Am început cu un atelier de educație digitală intergenerațională, unde am vorbit despre siguranța online, metode simple de a recunoaște mesajele înșelătoare și cum tehnologia poate deveni un sprijin real pentru seniori. A fost o întâlnire în care participanții s-au ascultat, au învățat unii de la alții și s-au susținut reciproc.

La finalul zilei, ne-am bucurat de un moment artistic deosebit: un spectacol susținut de ansamblurile populare din comunitatea locală, coordonate de doamna Ofelia-Florica Harangus, în care au urcat pe scenă atât copii, cât și seniori. A fost mai mult decât o reprezentație, a fost o sărbătoare a comunității și a legăturilor care dau sens vieții.

Elevii de la Liceul Tehnologic Energetic Câmpina au fost super voluntari și un sprijin real pentru seniori.

Zile cu Sens e despre oameni, despre încredere, tradiție și viitor. Despre cât de mult putem învăța unii de la alții, indiferent de vârstă.

Testimonial:

„Ne-am simțit ascultați și respectați. Deși nu mi-am imaginat că aș avea răbdare să învăț despre tehnologie la vârsta mea, totul a fost bine explicat și ușor de înțeles. Am plecat cu zâmbetul pe buze după ziua de azi.” Violeta, 68 ani, pensionară.

10 aprilie 2025, 14:30
Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” Câmpina
80 persoane
Tinerii talentați din medii defavorizate, Pensionarii în risc de sărăcie și excluziune socială

Alte evenimente similare

ArtFinEdu, educație financiară prin artă

11 aprilie 2025, 16:30

Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” Câmpina

Împreună în Timp, educație prin artă

09 martie 2025, 14:30

Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești

Zile cu Sens, educație digitală

08 martie 2025, 14:30

Hotel Nord Ploiești